ALUMNI_INSERT - proiect „Fii in centru!”
ALUMNI_INSERT este un proiect ce își propune îmbunătățirea relației Universității Transilvania din Brașov cu absolvenții săi și optimizarea procesului de apreciere a inserției profesionale a absolvenților prin digitalizarea activităților specifice.
Sentimentul de apartenență la comunitatea universității nu trebuie să se oprească în ziua absolvirii. Rețelele ALUMNI sunt surse prețioase de informații, cu rezultate concrete pentru membrii săi, mulți absolvenți putând să își găsească primul job prin intermediul unui absolvent al aceleiași universități. În plus, rețelele ALUMNI pot contribui semnificativ la creșterea calității procesului didactic.
Gestionarea relațiilor cu absolvenții reprezintă o provocare din ce în ce mai mare pentru universități, în general și pentru cele din România, în mod special. Chiar și la nivel european, se manifestă în ultimii ani încercări de instituire a unui sistem de evaluare a angajabilității. Universitățile de top monitorizează și evaluează parcursul absolvenților după terminarea studiilor, pe baza unor indicatori precum salariul mediu la primul loc de muncă după angajare, domeniul în care se angajează absolvenții sau intervalul de timp petrecut până la găsirea primului loc de muncă.
Proiectul ALUMNI_INSERT are ca scop îmbunătățirea procesului de apreciere a inserției profesionale a absolvenților Universității Transilvania din Brașov, ca urmare a creșterii digitalizării acestora și ca urmare a îmbunătățirii activităților specifice.
Pentru atingerea scopului propus, proiectul are în vedere următoarele obiective:
- Îmbunătățirea procesului de măsurare a inserției profesionale a absolvenților Universității Transilvania din Brașov și a procesului de tranziție de la școală la piața muncii;
- Crearea unei rețele de absolvenți de tip Intranet;
- Îmbunătățirea comunicării dintre absolvenți și universitate, cu centrare pe dezvoltarea digitală.
Proiectul ALUMNI_INSERT este finanțat de Universitatea Transilvania din Brașov și se desfășoară în intervalul ianuarie – septembrie 2022, fiind pus în aplicare de studenți ai universității, în cadrul competiției 2021 – 2022 ”Fii în Centru!”.
Pentru informații suplimentare:
Universitatea Transilvania din Brașov
Prof. dr. TESCAȘIU Bianca, Profesor coordonator
0743 299 023, bianca.tescasiu@unitbv.ro
Drd. MUȘA (PIUARU) Brenda-Andreea, Manager proiect
0770 144 712, brenda.musa@unitbv.ro
Rareș-Andrei STANCIU, Responsabil comunicare
0737 444 190, rares.stanciu@student.unitbv.ro